Am ajuns intr-un moment al vietii mele in care nu ma mai simt in siguranta nicaieri, decat acasa. Incep sa cred ca dezvolt o oarecare fobie (uneori ii spun "sila") de a mai iesi din casa, de a mai cunoaste oameni noi, de a interactiona in general cu alti oameni in afara de cei cativa in care am incredere, de care sunt legata pe viata.

Ma gandeam ieri in ce lume l-am nascut pe Damian si cat imi e de groaza de cum il va primi lumea pe el. I-am scris ieri in jurnal ca atunci cand va fi adult nu voi interveni in niciun fel in alegerile lui, ca il voi sustine si il voi incuraja sa faca tot ceea ce isi doreste, indiferent de ce as crede cu adevarat despre asta.

Parintii mei mi-au spus mereu ce sa nu fac. Ca orice alti parinti. M-au sfatuit sa nu ma marit prea tanara - ceea ce am facut -, sa nu fac copii prea din pripa si oricum - ceea ce am facut -, sa nu renunt la facultate, sa nu ma inscriu la alta, sa nu ma marit iar, sa nu imi schimb nu stiu ce job, sa ma apuc de una, de alta.. au incercat mereu sa imi impartaseasca din intelepciunea lor, despre care tarziu am realizat ca chiar are majoritatea raspunsurilor corecte. Nu pentru ca ar fi ei niste genii, ci pentru simplul fapt ca viata te invata niste lucruri.

Spre exemplu, la 14 ani incepusem sa ma machiez. Mi-a spus mama de nenumarate ori ca arat grotesc, ca nu mi se potriveste. Ghici ce? Pe la 25 de ani, parcasem undeva langa un liceu, asteptand pe cineva din zona. Si, uitandu-ma la adolescentele care ieseau din curtea liceului, mi-am dat seama cat de urat aratau cele machiate exagerat. Apoi, chiar si acum la 28 de ani, am inteles ca trasaturile mele nu suporta un make-up prea intens, arat absolut vulgar.

Tot pe la 14-15 ani am inceput sa ma vopsesc. Prima oara pe furis, cu o prietena. S-a infuriat maica-mea putin, apoi mi-a spus "ce bleaga esti, sa vezi cat o sa suferi!".. si asa a fost. Pentru ca din blondul bere cu care ma facusem, am trecut prin atatea incercari incat la 17 ani aveam parul negru ca smoala, negru albastrui. Ultima oara cand am vazut niste poze cu mine de atunci, mi-a fost jena. Aratam ca o sperietoare de ciori. Boita si neagra la par. Bleaks.
Mi-a luat doi ani si o tunsoare oribila sa scap de nenorocirea aia din cap.

La 20 de ani i-am spus mamei ca ma marit. S-a uitat la mine complet descumpanita si mi-a spus doar "Fa ce vrei. Eu zic ca nu e bine". Si n-a fost. Dupa un an de casatorie ma sufocam. Ii vedeam pe alti colegi de varsta mea cum isi petreceau weekendurile distrandu-se, in timp ce io spalam geamuri.
N-a durat mult, vreo trei ani. Suficient cat sa fac o gramada de greseli si sa fac 24 de ani. Primii patru ani din viata mea de adult disparusera odata cu altele mai importante, cum ar fi facultatea.

Apoi am ramas gravida. Mama mi-a spus "Te-ai cam grabit..."... E drept, n-as schimba asta pentru nimic in lume, dar nu pot sa neg ca as mai fi putut astepta. As mai fi putut trai. As fi putut sa ma concentrez mai mult pe viitorul meu, pe serviciu, pe studii. N-a fost sa fie. Simteam ca "asta trebuie sa fac", la fel cum simtisem si inainte. Nimic n-a contat.

Tot mama m-a sfatuit mereu sa nu am incredere in oameni. Nici macar in cei foarte apropiati. N-am reusit sa fac asta niciodata. Nici macar acum. Am incredere oarba in oameni, sper necontenit ca exista oameni care se accepta pe sine si, mai ales, pe ceilalti asa cum sunt.. cu cele bune si cu cele rele.

Si sufar absolut in fiecare zi pentru asta. Fara exceptie.
In fiecare zi imi reprosez ca spun prea multe despre mine, ca sunt prea deschisa, ca prea astept ca oamenii sa ma ia asa cum sunt.

Ceea ce nu se intampla niciodata.
Mama lui Damian este facuta in fiecare zi de unii si de altii, in toate felurile. Pentru unii e lipsita de scrupule - desi nu cred ca stiu pe cineva mai atent la ce simt oamenii decat mine -, pentru altii e o destrabalata. Mama lui Damian este permament criticata si judecata pentru ca mama lui Damian face doar asa cum simte ea. Nu cum spune mama, chiar daca stie ca mama spune bine.

Doar ca mama lui Damian este constienta ca viata asta ii apartine doar ei. Iar greselile pe care le face ii apartin doar ei, de asemenea. Asa ca, mama lui Damian il va lasa pe Damian sa faca la randul lui doar ce isi doreste, pentru ca viata lui ii va apartine pe de-a intregul.

Private thoughts

Iubita mea,

A mai trecut un an.
Ziua de astazi este doar un memento pentru necunoscuti.

Eu pot sa zic ca vad, aud, accept si ma bucur zi de zi de o femeie.

Mesaj :)

Iubita mea prietena,

Vreau doar sa stii ca eu sunt sigura ca tu poti.

Si atat.

De fapt, mai vreau sa stii ca esti cea mai buna versiune a ta pentru acum. 

Raluca 5.0 :p

La multi ani :)

Refuz sa uit cine sunt.

Nu ma intreba ceva daca nu suporti adevarul.
Nu ma face fitoasa doar pentru ca nu intelegi sarcasmul sau ironia. Tu le-ai provocat.
Nu te astepta sa depind de tine.
Nu vreau sa discut cu tine daca singura ta metoda de informare e ziarul citit pe WC.
Nu, nu sunt romantica. Femeie = lumanari, flori, posete..etc. Fatal error, my friend. Urasc florile. Sunt moarte. Si daca imi duci una in ghiveci, nu sunt in stare sa am grija de ea. Ultima mea victima a fost un cactus.
Lumanari? Poate de decor sau cand se ia curentul. Posetele sunt o risipa totala.
Nu uita ca am deja o umbra. Macar ea e muta. So..nu trebuie sa facem totul impreuna!
Nu imi vorbi de moda sau boieli. Mie imi ia 5 minute sa ma machiez. Chiar nu am idee despre ce vorbesti.
Te rog nu mai afisa fata de : "Cum de o blonda ca tine gaseste matematica usoara?". Fiecare cu pasiunile lui.
Nu incerca sa ma pacalesti. Te tradeaza gesturile, vocea, culoarea pielii. Apreciez adevarul spus in fata, oricare e el. Explicatie sa fie.
Nu ma mai pune sa iti spun ce fac la munca. Oricum nu intelegi. Lasa-ma in pace.
Nu te mira atunci cand nu o sa fac ceea ce ai tu chef. Am sa iti spun nu si asa ramane.
Daca ma vezi cu un pahar de vin in mana, de ce ma chemi la un shot? E aberant.
De ce nu ai curaj sa ma cunosti? Mai nou se pare ca nu doar TV-ul tampeste poporul, ci si vocea bisericutei tale. Iti brodeaza un model standard pe creier, pe baza unui set de date fals.
Nu te panica daca te ajut. Nu vreau nimic in schimb. E doar un lucru pe care daca pot, il fac.
Daca tu ti-ai gasit zona de confort si nu vrei sa mai urci nicio treapta, ok, e alegerea ta, insa nu incerca sa ma opresti. Daca faci asta, cum spunea cineva, atunci o sa ma rezum in a mai scoate un fir din device. Procesul nu o sa fie afectat insa deloc de aceasta deblocare.
Nu te mai vaita. Daca nu esti pe moarte, e ok. Ai auzit de Divide et Impera? Nu exista probleme mari in general. Doar multe chestii mici care uneori se aduna  ca un banc de pesti. My friend, nu e o balena.

Asta sunt, indiferent ca iti place sau nu.

Raluca

Doar chipurile sunt de lut

Buna, 2015.

Trebuie sa iti spun totusi cateva ganduri aiurite de acum o saptamana.

Am fost la Targu-Jiu de sarbatori. Am ajuns intr-o zi si prin cartierul in care am copilarit 14 ani.
Mi-am zis: totul pare mort. Mi se derulau in minte toate jocurile: ratele si vanatorii, tenis de picior, fotbal, prinsalea pe culori, tara tara vrem ostas, elasticul...toate rasetele...toata energia..toata gasca din fata blocului...sau cand o strigam pe mama sa imi arunce ceva de mancare.
Acum nu mai era nimic. Doar o parcare.

Am fost in oras si m-am simtit ca un strain. Nu cunosteam pe nimeni.
M-am inselat teribil. Orasul nu a cazut. Se intampla vieti, se contureaza vise, inca se aud rasete, inca se joaca piese de teatru.

Pur si simplu, eu am pus tot ce insemna pentru mine din acest oras intr-o muzicuta si am ascuns-o intr-un muzeu. Te-ai dus vreodata intr-un muzeu si te-ai gandit ca toata colectia  de obiecte de fapt nu e doar un colector de praf, ci un volum interminabil de povesti?  Povesti traite candva de cineva, care tie nu iti spun nimic, nu au cum. Poate iti par mute, insa au avut glas candva.

Sunt insa norocoasa. Am un colt de Rai pe care nu o sa il bag niciodata la arhiva si o sa il iau cu mine peste tot: parintii si prietenii. Oamenii frumosi sunt atemporali. Doar chipurile sunt de lut.

Ultimele doua afirmatii mi-au fost si mai mult intarite cand m-am revazut cu doua persoane dragi mie. Au trecut ani, insa chiar nu conteaza. Pune mana pe telefon si foloseste-l cu folos macar o daca si cauta acele prezente de care iti e dor.

Raluca.