Eu zic ca pentru majoritatea dintre noi lucrurile in viata se intampla la fel, oricat ne straduim sa nu fie asa. Cu toate ca ne schimbam ca indivizi zilnic, unele lucruri se intampla in general la fel pentru toti. Sau pentru majoritate.
Spre exemplu, cuplurile evolueaza destul de cliseizat. Cel putin pentru mine, asa cum observ la cei din jurul meu si chiar la mine insami, de-a lungul vremii.
La inceput, pasiune mare. Nu va mai saturati unul de altul. Va minunati in fiecare zi de cat de bine va intelegi, cat de potriviti sunteti, cat de bine va.. asortati. Descoperiti permanent lucruri noi, cautati permanent lucruri in comun.
Cam in aceeasi perioada va instrainati de prieteni (nu-i nimic, ei stiu ca e doar o faza). Vreti sa experimentati totul impreuna, petreceti impreuna sfarsitul de saptamana, incepand de vineri. Plecati in escapade de weekend. Ea inca nu iti face observatii despre cum conduci. nici despre cum mananci. Crede ca esti adorabil. Tu nu-i spui nimic despre pantofii nepotriviti pentru munte sau despre cat ii ia sa se dea cu rimel. Poate nici nu se da, se simte bine asa.. naturala, acum ca stie ca si-a gasit "pe cineva".
Va futeti. Pardon. Faceti sex. Nu, nu e dragoste. Aia apare in a doua faza. Momentan, va futeti ca chiorii. Oricum, oriunde. Daca sunteti genul ala, va spuneti clar si concis ce va doriti. Total intamplator, ce iti place tie, place si celuilalt. Si invers. "Mie imi place cu sosetele in picioare, te deranjeaza?"...
Va duceti la munca avand ochii prastie in cap, dar nu-i nimic. Va alimentati unul pe altul cu energie.
In faza a doua deveniti casnici. Va place sa experimentati viata de cuplu, in toate formele ei. Ea e surprinsa de calitatile ei de nevasta, tu devii si mai responsabil. Repari chestii minore prin casa, fara sa ti se atraga atentia. Deveniti romantici si asezati. Va uitati la MasterChef. Va petreceti duminicile urmarind filme de pe torrenti, gatiti cate ceva, poate chiar incepeti vizitele pe la mama. Faceti cumparaturi impreuna, din cand in cand plateste ea. Incepe sa iti faca usor, usor observatii despre felul in care te imbraci. Sau despre cum conduci. Totul pentru ca "iti vrea binele".Tu incepi sa ii atragi atentia ca e cam cheltuitoare... Sau cam prea lipsita de spontaneitate. Va ciondaniti, va impacati in pat. Nu mai faceti sex. Faceti dragoste. Nu la fel de des, dar mai intens, cica.
Cam pe aici, cred eu ca se decid cuplurile sa se casatoreasca - cele care fac asta in primul an.
In faza a treia, aerul in intimitate devine toxic daca nu deschizi usa. Astfel incat, incepeti sa iesiti in lume. Nu mai este suficient sa fiti doar voi doi, aveti nevoie de companie. Cam atunci iti aduci aminte din nou de prieteni, Intri din nou pe facebook, verifici cine ce a mai facut.. sortezi prietenii in "buni de cuplu" si "nok" in mintea ta si te gandesti la o solutie despre cum sa ii spui ca vrei sa iesi cu baietii. Sau cu fetele... In restul timpului, organizati intalniri la voi acasa, sa vada lumea cat de bine gateste ea si cat de bine va sta ca un cuplu. Le povestiti prietenilor istorioare hazlii cu voi doi, va tachinati.. uneori, chiar prea mult. Le dati sfaturi celor care sunt "la inceput" cu autoritatea unora care au trecut prin multe. Din cand in cand, vorbiti despre casnicie. Va imaginati ca ar fi perfecta. El nu vrea decat maxim doi copii, tu nu ai sa le dai niciodata sa manance de la Mc'Do. Vreti o nunta simpla, doar cu cei apropiati... "MAXIM 100 de persoane!", ii zici.
Faceti sex regulat, din bun simt. Nu sex, dragoste. Regulat, adica regulat el vrea, iar tu vrei sa fii tinuta in brate.
Cred ca in faza decisiva, care poate fi ultima sau ultima inainte de casatorie efectiv (care e alta poveste, da' o sa scriu despre asta alta data) se dau cartile pe fata. Ea nu suporta ca nu iti dai sosetele jos in pat, tu crezi ca exagereaza cu dragostea pentru animale. Faceti sex pentru ca ea stie ca trebuie si tu pentru ca ai nevoie. In timpul asta, cel putin unul dintre voi se gandeste la ce are de facut a doua zi sau la cat de ciudat se vede de fapt alunita de pe barbia cam ascutita a...
Te deranjeaza cand plescaie. Cand mananca chipsuri. Mar, alune si popcorn. Isi lasa sosetele peste tot. Sau, te miri in tacere despre utilitatea cuibului de pasari pe care il poarta in varful capului, de la o vreme. Nu stii cand a aparut; cand ai cunoscut-o avea plete lungi pe umeri. Nu-i vezi talia sau sanii, ascunse sub tricoul tau pe care il poarta in bucatarie. Tricoul tau! Pentru ea, nici tu nu esti mai breaz, De la atata mancare buna, camasa iti pocneste sub sacou. Gafai. Esti pasionat de fotbal. Mult prea. Nu le placi pe prietenele ei, altfel de ce nu ai vrea sa iesi si tu cu ea si cu ele?! Conduci ca un nebun.
Inainte sa iesiti in oras va asigurati ca aveti telefoanele incarcate full ca sa aveti subiect de conversatie.
Asa ca intr-o relatie sunt doua momente in care cei doi se gandesc sa se casatoreasca: cand relatia incepe sa se deterioreze de fapt sau cand relatia e in cea mai frumoasa perioada a ei (adica in faza a doua). Unii se casatoresc cand nu se mai suporta, pentru ca - in ciuda tuturor celor de mai sus - probabil ca in timp oamenii chiar ajung sa simta unul pentru celalalt lucruri mai presus de intelegerea mea sau pentru ca "trebuie". Din cauza varstei, din cauza experientelor anterioare si mai proaste, pentru ca e convenabil sau comod.
Treaba e, asa cum am invatat eu pe spinarea mea dupa prima casatorie si in cursul celei de-a doua - care nu s-a intamplat nici in faza a doua, nici in ultima ci atunci cand am ramas gravida - ca in definitiv toate relatiile ajung cumva in acelasi punct.
Eu cand ajuns acolo, m-am oprit, am tras in aer in piept si am facut un exercitiu de imaginatie. Daca ar exista un buton, mare si rosu, cu care as putea ejecta din viata mea - cu toate implicatiile, problemele, planurile, conflictele - cu totul omul din fata mea, as face-o?
Sau daca ti-e mai usor, daca te-ai trezi a doua zi si pur si simplu.. cel/cea de langa tine ar fi doar un coleg oarecare, de pe etajul unde lucrezi, te-ai face ca nu l-ai cunoscut niciodata sau ai lua-o de la capat?
Zic si io.
Pe curand,
Adelina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu